O lecție din Islanda 

Votul negativ nu reprezintă o respingere a Europei, ci demonstrează că apartenența la UE nu este singura cale către integrarea europeană.

Rezultatul referendumului din Islanda nu înseamnă respingerea integrării europene. Acesta arată că actualul statut al țării în cadrul Spațiului Economic European (SEE) – acces la piața unică, liberă circulație și participare la programele UE, fără a fi membru al Uniunii și fără drept de vot asupra normelor acesteia – este suficient de atractiv pentru a menține „status quo-ul”.

Contrar relatărilor din majoritatea mass-mediei, islandezii nu au fost întrebați dacă doresc să adere la Uniune, ci dacă vor redeschiderea negocierilor de aderare, suspendate în 2013. Un vot favorabil nu i-ar fi obligat la nimic, întrucât orice eventual acord ar fi necesitat un al doilea referendum. La o prezență la urne de peste 80%, 52,8% dintre alegători au votat „NU”, față de 47,2% care au votat „DA”. Doar cele două circumscripții din Reykjavík au susținut reluarea negocierilor; toate celelalte zone ale țării, inclusiv suburbiile capitalei, au refuzat chiar și ideea de a afla ce condiții ar fi putut obține Islanda.

Realitatea este că Islanda face deja parte din ordinea economică și juridică a Europei. Ea aplică o mare parte din reglementările economice ale UE și este membră în spațiul Schengen și a pieței unice. Ceea ce îi lipsește este reprezentarea în instituțiile UE sau dreptul de vot asupra normelor pe care trebuie, ulterior, să le transpună în legislația națională.

Calitatea de membru cu drepturi depline i-ar conferi /islandei acea capacitate de acțiune și dreptul de vot. De asemenea, ar putea oferi o stabilitate economică sporită și, în cele din urmă, adoptarea monedei euro. Totuși, acest lucru ar impune țării să împartă controlul asupra unor domenii sensibile, precum pescuitul, agricultura și resursele naturale; acesta este motivul pentru care islandezii au preferat, în cele din urmă, să mențină acordul privind SEE (Spațiul Economic European).

Aceasta reprezintă atât un avertisment, cât și o oportunitate pentru Bruxelles.

Avertismentul nu vizează o scădere imediată a atractivității aderării la UE – așa cum au susținut mulți – și nici nu sugerează că țările candidate ar trebui să aleagă acum SEE în detrimentul calității de membru. Lecția oferită în cazul Islandei este mult mai specifică și ține în mare măsură de particularitățile acestei țări: unele state europene pot prefera, în mod rațional, o integrare profundă fără a deveni membru cu drepturi depline. UE ar trebui să înceteze să mai considere aderarea deplină drept singura destinație posibilă.

Opțiunea SEE implică însă un cost. Islanda- la fel ca Norvegia și Liechtenstein, celelalte state membre SEE – adoptă numeroase norme ale UE fără a avea drepturi de vot asupra acestora. De asemenea, suportă consecințele deciziilor comerciale ale UE asupra cărora nu are niciun cuvânt de spus, chiar și atunci când acestea îi afectează direct interesele economice. În noiembrie 2025, UE a impus tarife de salvgardare pentru feroaliaje – o materie primă utilizată în producția de oțel – după ce a constatat că importurile au prejudiciat producătorii din UE. Măsura s-a aplicat și Norvegiei și Islandei în pofida statutului lor în cadrul SEE, deoarece feroaliajele nu intră sub incidența dispozițiilor acordului privind libera circulație. Ministrul norvegian de finanțe, Jens Stoltenberg, a solicitat Bruxelles-ului amânarea măsurii, însă UE a decis să o aplice oricum. Câteva luni mai târziu, UE a stabilit noi tarife pentru oțelul propriu-zis – exceptând, de această dată, în totalitate Norvegia, Islanda și Liechtenstein. În cazul feroaliajelor, cele trei țări au suportat costurile; în cazul oțelului – un produs strâns legat de primul – nu au făcut-o. În ambele situații, ele nu au avut drept de vot, iar această absență a dus la rezultate opuse, decise de fiecare dată la Bruxelles, nu la Reykjavík sau la Oslo.

Tocmai acest lucru face ca alegerea Islandei să fie atât de revelatoare. Alegătorii nu au optat pentru SEE (Spațiul Economic European) pentru că acesta oferă toate avantajele aderării fără niciun cost. L-au ales în ciuda limitărilor sale democratice și economice. Pentru ei, integrarea pe piață, fără un cuvânt de spus pe plan politic, a rămas de preferat urmăririi obiectivului aderării.

Islanda nu reprezintă, totuși, un model universal aplicabil oricărui candidat. Este o țară bogată, deja protejată de NATO și mai puțin dependentă de fondurile UE sau de condiționalitățile legate de aderare decât Ucraina, Republica Moldova sau statele din Balcanii de Vest. Pentru multe dintre aceste țări, aderarea deplină rămâne mult mai valoroasă.

Cu toate acestea, exemplul Islandei indică și unde rezidă oportunitatea. UE încă nu oferă nicio alternativă la aderarea deplină: fie parcurgi un proces de aderare lung și tot mai incert, fie rămâi în afara Uniunii. Islanda demonstrează că o poziție intermediară durabilă este nu doar viabilă politic, ci și atractivă și că, în cele din urmă, aderarea deplină nu este singurul statut respectabil. Un statut în SEE – bazat pe accesul la piață, libera circulație și alinierea legislativă, dublat de o modalitate structurată de a influența regulile pe care membrii trebuie să le aplice – ar putea oferi o alternativă pentru țările care nu pot sau nu doresc să accepte pachetul complet, lăsând totodată ușa deschisă pentru o aderare ulterioară.

Aceasta este schimbarea pe care am susținut-o în „The Guardian” în 2023. „Grupul celor 12” (format din Franța și Germania) a propus un sistem de cercuri concentrice: un nucleu central (UE însăși), un nivel asociat construit în jurul pieței interne și, dincolo de aceasta, o Comunitate Politică Europeană cu o structură mai flexibilă. În loc de un model unic de tipul „totul sau nimic”, țările ar putea alege gradul de integrare care li se potrivește.

Votul Islandei demonstrează că o integrare strânsă, fără a merge pâră la aderarea deplină, poate fi stabilă, credibilă și atractivă din punct de vedere politic.

Aceeași lecție este valabilă și pentru Regatul Unit. Revenirea în UE rămâne puțin probabilă politic, în timp ce relația actuală este mult mai distantă decât și-ar putea dori, în cele din urmă, mulți britanici. Statutul în SEE ar putea oferi o cale de revenire spre integrarea europeană, fără a redeschide imediat problema aderării. Aceasta ar putea fi, în final, lecția pe care votul Islandei o oferă întregului continent.